Vara asta este despre tine - AFI Palace Ploiesti

ploi-temperaturi-scazute-varful-omu.jpg

După zilele caniculare din Prahova, când s-au înregistrat chiar și 44 de grade Celsius, mercurul în termometre a atins valori de 15 - 16 grade Celsius. La această oră (17.45) la Vârful Omu sunt numai 3,8 grade Celsius, iar instabilitatea atmosferică este accentuată.

De mai bine de 14 ore, la Vârful Omu plouă torențial. Mercurul în termometre a coborât până la 3,8 grade Celsius, însă din cauza vântului temperatura atmosferică se simte cu mult mai mică. Potrivit ANM, vântul este puternic, de 8.4 m/s și plouă torențial. Și la Sinaia plouă, iar temperatura a ajuns la 8,8 grade Celsius.

La Ploiești mercurul în termometre a coborât la 16,4 grade Celsius, iar la Câmpina sunt 15,1 grade Celsius.

Avertizarea de ploi abundente este valabilă până mâine de dimineață, la ora 10.00.

„În intervalul menționat, vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, pe parcursul zilei de luni (3 iulie) mai ales în Oltenia, Muntenia, sudul Banatului și local în Transilvania și Moldova, iar noaptea, cu precădere în Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei și în sudul Moldovei. Ploile vor fi însoțite de descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin cumulare, în județele Gorj, Vâlcea, Dolj, Olt, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Covasna, Vrancea, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Ialomița și Călărași, în municipiul București și în zona de munte a județelor Hunedoara, Alba, Sibiu, Brașov se vor înregistra cantități de apă de 50...70 l/mp şi pe arii restrânse peste 80...90 l/mp, îndeosebi în județele Teleorman, Giurgiu, Olt, Argeș și Vâlcea”, se arată în avertizarea ANM.