iulian-serbana.jpg

Au trecut prin multe, departe de dragostea părintească. Au crescut la Concordia. Și-au întemeiat o familie frumoasă și n-au abandonat credința în Dumnezeu... Au patru copii, iar luna aceasta li se va îndeplini un alt vis: să aibă cu adevărat un cămin pentru cei patru copii. O poveste desprinsă parcă din filme.

Familia Iulian Șerbana, că despre ea este vorba, se poate declara norocoasă. Deși au trecut prin multe încercări. Iulian Șerbana a crescut până la 18 ani la casa de copii Concordia. Aici și-a cunoscut soția, povestesc oamenii din sat care au numai cuvinte de laudă la adresa celor doi soți, care pot fi oricând un exemplu.

Echipa ”Visuri la cheie” de la Pro TV renovează o casă din Prahova

„Avem numai cuvinte de laudă pentru cei doi soți care își cresc frumos copiii”, susține Alexandru Cristea, primarul comunei Ariceștii Rahtivani.

Cum arată apartamentul din Ploiești transformat de echipa Visuri la cheie

Iulian are 37 de ani. Lucrează la Kaufland și în timpul liber este dascăl la biserica din sat. Locuiesc în fosta casă parohială de la Nedelea, pe care trebuie să o elibereze cât mai repede.

Cei doi soți și-au cumpărat o căsuță amărâtă, dar care va fi transformată în căminul mult dorit de echipa Visuri la cheie. Un vis devenit într-adevăr realitate, (Foto: Facebook)

Cei care vor să ajute familiile nevoiașe să aibă o casă modernă le pot scrie povestea AICI.

 

Articole asemănătoare
Internațional
  • Vineri, 28 Aprilie 2017
  • De Mihai Popescu

Până la 37 de ani a născut 38 de copii

O femeie din Uganda în vârstă de 37 de ani a ajuns la incredibila performanță de a da naștere la nu mai puțin de 38 de copii, relatează publicația „Daily Monitor” din Uganda, într-un articol preluat pe...

Național
  • Marți, 25 Aprilie 2017
  • De Mihai Popescu

Boala care a ucis deja 23 de copii în România

Rujeola face noi victime în rândul copiilor. O fetiţă în vârstă de doar 5 luni a murit la Spitalul de Boli Infecţioase Victor Babeş” din Timişoara. Astfel, numărul deceselor cauzate de epidemia de...