ambulanta-barbat-injunghiat-solicitari-paste.jpg

Numărul solicitărilor la Serviciul de Ambulanță Prahova a crescut în mini-vacanța de Paște. Cele mai multe solicitări au fost ca urmare a excesului la mâncare.

Perioada de post prelungit combinată cu un exces alimentar în perioada sărbătorilor a dus la un număr crescut de persoane care au avut nevoie de asistență medicală în mini-vacanța de Paște. Peste 1.500 de persoane au sunat la 112 pentru a reclama faptul că au probleme de sănătate.

Trei persoane au ajuns la spital și ca urmare a unor agresiuni produse la Provița chiar în prima noapte de Paște. Două dintre victime au ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Ploiești cu plăgi înjunghiate.

Citește și: Două persoane înjunghiate la Provița în prima noapte de Paște

„În cele patru zile ale mini-vacanței de Paște, respectiv vineri, sâmbătă, duminică și luni, au fost înregistrate peste 1.500 de solicitări la Serviciul de Ambulanță Prahova, față de 1.176 de solicitări comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Pe primul loc se situează solicitările ca urmare a unor afecțiuni cauzate de excesul de mâncare. Vorbim de ulcere în criză, diabet, dar și de alte afecțiuni digestive, generate de excesul alimentar. Pe locul al doilea au fost persoanele cu afecțiuni cardiace, iar pe locul al treilea persoanele implicate în accidente rutiere”, a declarat pentru Observatorulph.ro dr. Daniel Nicolae, directorul Serviciului de Ambulanță Prahova.

Conform statisticii SAJ Prahova, numărul solicitărilor la Serviciul Județean de Ambulanță Prahova a crescut în perioada Paștelui cu 12,75% față de aceeași perioadă a anului trecut.

raport-activitate.jpg

 

Articole asemănătoare