Vara asta este despre tine - AFI Palace Ploiesti

vacanta-scoala.jpg

Bucurie mare pentru elevi. Pentru prima dată în ultimii ani, aceștia au parte de o vacanță prelungită. Trebuie spus, însă, că până la finele anului școlar 2016 - 2017, ziua de marți, 18 aprilie, trebuie recuperată.

Oficial, prima zi de vacanță de primăvară a elevilor începe miercuri 19 aprilie. Însă, elevii nu se vor prezenta la cursuri luni, când este declarată zi liberă pentru a doua zi de Paște, dar nici marți.

„Vacanța începe cu data de 19 aprilie, însă nu se învață luni, pentru că este a doua zi de Paște, dar nici pe 18 aprilie, pentru că aceasta este zi liberă conform contractului colectiv de muncă încheiat cu sindicatele. Vacanța se încheie pe 30 aprilie, însă trebuie să ținem cont și de ziua liberă de 1 mai. Astfel, copiii se vor prezenta la cursuri pe 2 mai”, ne-a explicat Horia Toma, inspector general adjunct al IȘJ Prahova.

Ziua de 18 aprilie va fi recuperată până la sfârșitul anului școlar 2016 - 2017. Vorbim astfel de o vacanță de peste două săptămâni, dacă ținem cont că nici astăzi mulți copii anu au mai trecut pe la școală. 

 

Vacanța de vară este programată între 17 iunie - 10 septembrie.