salcia-alunecare.jpg

Alunecarea de teren a fost reactivată ca urmare a ploilor din ultima lună și afectează circulația rutieră pe Drumul Județean 234.

Alunecarea de teren s-a produs în două puncte pe DJ 234, care face legătura între comunele Sângeru și Salcia.

„Prima tasare a asfaltului este în punctul Piatra Mică, de pe raza localității Sângeru, iar cea de a doua s-a produs în punctul Valea Sării, pe raza comunei Salcia. Vorbim de o alunecare mai veche care a fost reactivată din cauza ploilor din ultima vreme. Cele două porțiuni care s-au tasat și afectează circulația între Sângeru și Salcia fac ca traficul rutier să se desfășoare cu dificultate. În momentul de față Consiliul Județean Prahova lucrează la documentație pentru intervenție”, ne-a declarat Dan Boștină, primarul comunei Salcia.