inundat dn1 sinaia trafic oprit

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române a anunțat că traficul pe DN1, la ieșirea din stațiunea Sinaia către Comarnic (kilometrul 124+200 de metri), pe sensul către Ploiești, va fi oprit.

Problema a apărut din cauza acumulărilor de apă de pe carosabil, rezultate în urma fisurării unei conducte de apă rece. La această oră (10.00), traficul rutier se desfășoară îngreunat, pe un singur fir, alternativ în ambele sensuri, a anunțat Centrul Infotrafic.

Potrivit sursei citate, pe timpul efectuării lucrărilor de reparație a țevii, circulația pe sensul către Ploiești se va opri.