foto poluare ploiesti

În ciuda semnalelor repetate de alarmă venite din partea cetățenilor, rezultatele analizelor atestă în continuare poluarea aerului din Ploiești.

Astăzi, în mai multe stații de monitorizare a calității aerului din Ploiești s-au înregistrat depășiri cu privire la anumiți indicatori, în special la toluen. Asta până în urmă cu patru-cinci ore când se pare că aparatura a cedat nervos. 

Cea mai mare depășire la indicatorul toluen înregistrată astăzi a fost în stația de monitorizare PH1, ultima raportare fiind de la ora 08.00, când concentrația de toluen din atmosferă era de 5,39 de unități/mc, asta în condițiile în care rezultatul, în mod normal, trebuie să fie 0. De altfel, în noaptea de luni spre marți, în aceeași stație, au existat depășiri nu doar la toluen, ci și la alte hidrocarburi nocive pentru sănătatea umană. Ei bine, astăzi, după ora 08.00, la acest indicator nu au mai existat raportări, semn că aparatura s-a stricat. Situația este aproape identică și la alte stații de monitorizare a aerului din Ploiești, unde rezultatele analizelor au atestat prezența în atmosferă a toluenului, a o-xilenului, a m-xilenului și a p-xilenului.

Citește și: Strângere de semnături împotriva poluării din Ploiești

Inițiatorul grupului „Stop poluării orașului Ploiești”, care numără peste 2.500 de utilizatori de Facebook, a anunțat strângerea de semnături într-o campanie inedită care are ca principal scop reducerea poluării din municipiu. 

statie poluare ph1 ploiesti

ph2 ploiesti

ph5 ploiesti