spitalul judetean ploiesti

Timp de două ore, la Spitalul Județean Ploiești, cea mai mare unitate sanitară cu paturi din Prahova, a fost grevă de avertisment. Pe 31 octombrie este programată grevă generală.

Greva de avertisment a fost organizată la nivel național, dar a vizat și Spitalul Județean Ploiești.

„Nu a fost perturbată activitatea de la Spitalul Județean, pe durata grevei de avertisment. Într-adevăr, sindicatul ne-a comunicat că pe 31 octombrie va fi declanșată grevă generală, însă pe durata acesteia, spitalul va asigura asistență medicală pentru urgențe”, a declarat Florin Pușcariu.

Federația Sanitas a solicitat introducerea în Ordonanța de Urgență a Guvernului 20/2016 a angajaților care lucrează în serviciul tehnic administrativ. Totodată s-a solicitat reducerea diferențelor salariale la nivelul asistenților medicale, care în acest moment sunt retribuiți în funcție de școala absolvită, dar și acceptarea plății sporurilor la nivelul anului 2016 și nu la nivelul anului 2009, cum se întâmplă în prezent.