bucegi manastire caraiman

Mănăstirea Caraiman aflată în localitatea Busteni, la poalele munților Bucegi, este unul dintre cele mai apreciate lăcașuri de cult din Prahova.

Săptămânal, sute de turiști bat drumul până la Mănăstirea Caraiman, fie cu mașina, pe DN1, fie pe poteca îngustă ce se desprinde din drumul spre telecabină, pe aleea cu dale care străbate pădurea. Din poiana unde a fost ridicat ansamblul monahal se zăresc vârfurile munților, care deja poartă primele straturi de zăpadă.

De la depărtare se aude cântecul religios al preoților care slujesc în biserică. Porțile mari sunt deschise larg. În stânga este un magazin cu obiecte religioase. Aici găsești lumânări, iconițe, carți de rugăciune, dar și magneți care au imaginea mănăstirii. În dreapta, la intrare, este amenajată o încăpere pentru pomenirea morților și a viilor.

Considerată de mulți dintre turiști, un loc de reculegere si de intoarcere spre Dumnezeu, Mănăstirea Caraiman este și locul unde, spun oamenii, în fiecare zi are loc o minune.

„Vin oameni triști, care aprind o lumânare și pleacă împăcați, cu sufletul mai curat”, ne-a povestit o turistă care de câțiva ani vine des la mănăstire.

„Vin oameni bolnavi la suflet și la trup. Important este să ai credință”, era de părere Ilie Tudor din București. Iar biserica este, în fiecare weekend, neîncăpătoare.

Mănăstirea cu lebede, gâște, găini, iepuri și papagali

Chiar la intrare în curtea mare a mănăstirii este un mic iaz, unde sunt patru lebede: două albe și două negre. Undeva mai departe de mănăstire este și o mică grădină cu păsări, dar și cu animale: câteva gâini și gâște, câțiva curcani, câțiva iepuri, dar și porumbei, inclusiv câțiva papagali viu colorați.

Din 2011, la Mănăstirea Caraiman a fost realizat și un centru social cu peste o sută de locuri de cazare, dar și cu săli de conferințe, un restaurant și două săli de mese pentru cei care vor să poposească într-un loc cu multă liniște, cu aer curat și cu multă credință...

20161009 105600

20161009 105619

manastirea caraiman busteni

20161009 105905

20161009 105619