filarmonica ploiesti

Filarmonica Paul Constatiescu din Ploiești își deschide larg porțile de săptămâna viitoare, pe 15 septembrie.

Stagiunea cu număril 64 a Filarmonicii Paul Constantinescu din Ploiești are în program un număr mare de personalități artistice, a anunțat Vald Mateescu, managerul și dirijorul Filarmonicii Paul Constantinescu din Ploiești.

Liviu Prunaru, prim concertmaestru al Orchestrei Regale Concertgebouw Olanda, Răzvan Stoica, Alexandru Tomescu, Rodin Moldovan, Josu de Solaun, Răzvan Suma, Daniel Goiți, Gabriel Croitoru și dirijori precum Jin Wang, Cristian Orășanu, Gheorghe Costin, Tiberiu Soare și Walter Hilgers vor evolua pe scena Filarmonicii Paul Constantinescu Ploiești.

Directorul Filarmonicii Paul Constantinescu din Ploiești, Vlad Mateescu, a anunțat că pentru stagiunea cu numărul 64 au fost păstrate parteneriatele și sponsorii tradiționali. Prin urmare, în această stagiune, vor exista degustări de vinuri pentru cei care aleg să-și petreacă după-amiaza la spectacolele filarmonicii.

În plus, pe durata Festivalului de Jazz, în fiecare seară după concert, în premieră pentru Ploiești, va fi organizat Jam Session, deschis publicului larg.