Conacul Domnitei Ralu

Cel de-al treilea concert SoNoRo Conac al lunii iulie va avea loc în județul Prahova, la Conacul Domniței Ralu de la Chițorani. Evenimentul va avea loc luni, 25 iulie, de la ora 19.00.

Conacul, amplasat pe drumul vinului, într-una din cele mai renumite regiuni viticole din țară, Dealu Mare, a fost construit la începutul sec. XX. Stilul arhitectonic conduce la stabilirea paternității arhitecturale către un discipol al arhitectului Ion Mincu, însă originile sale sunt încă un mister. În perioada comunistă a fost naționalizat și transformat într-o fermă viticolă, iar mai târziu, după anii '90 a fost lăsat în paragină. Farmecul și grandoarea de odinioară i-au fost redate de un investitor privat și a prins viață în 2015, atunci când a fost deschis publicului.

Programul muzical al concertului va cuprinde lucrări de Ludwig van Beethoven, Zoltán Kodály, Jean Sibelius și Edward Elgar, interpretate de Răzvan Popovici (violă), Erik Schumann (vioară) și Jan-Erik Gustafsson (violoncel).

Concertul va fi urmat de un cocktail.

Până la finalul verii, vor mai avea loc concerte SoNoRo Conac în următoarele clădiri de patrimoniu:
- Biserica Fortificată, Ilieni, județul Covasna (29 iulie 2016)

- Casa de Oaspeți a Prințului de Wales, Valea Zălanului, județul Covasna (6 august 2016)

SoNoRo Conac a pornit de la ideea de a reda muzicii de cameră spațiul originar, de natură intimă, propice dialogului cultural și ascultării active din partea unui public restrâns. Acest proiect își propune să sensibilizeze opinia publică în ceea ce privește multitudinea clădirilor de patrimoniu reabilitate - clădiri fabuloase, spectaculoase, elegante, care trebuie reintroduse în circuitul cultural.

SoNoNo Conac este un proiect inițiat de Asociația Sonoro, cu sprijinul partenerului principal - BRD – Groupe Société Générale și al Ordinului Arhitecților din România.