canicula

Informaţie de ultimă oră de la meteorologi. S-au emis alte două atenţionări de caniculă şi de furtuni. Pe harta de pe site-ul meteoromania.ro figurează și sudul județului Prahova, care se află sub cod galben.

Meteorologii atenţionează că astăzi canicula va fi intensă în Muntenia, dar mâine și sâmbătă, aceasta va cuprinde şi sudul Moldovei, precum şi Dobrogea, cu excepţia litoralului, iar maximele vor ajunge până la 37 de grade Celsius. Umezeala aerului va fi accentuată, astfel că ITU va depăşi 80 de unităţi şi va face ca disconfortul termic să fie accentuat.

În schimb, va ploua torenţial în Maramureş, Banat, Crişana, vestul Transilvaniei şi al Olteniei unde se vor acumula izolat 50 de litri de apă/mp şi poate cădea grindina. Codul galben de furtuni este în vigoare până duminică dimineaţă. 
Vezi mai jos avertizarea meteo.

”COD GALBEN - CANICULĂ
PENTRU 15 ŞI 16 IULIE

Fenomene vizate: caniculă şi disconfort termic
Zone afectate: conform textului şi hărţii

În intervalul menţionat va fi caniculă în sudul şi estul Munteniei, în partea continentală a Dobrogei şi în sudul Moldovei. Temperaturile maxime vor atinge frecvent 35…36 de grade şi izolat 37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități, astfel că disconfortul termic va fi accentuat.

Notă: În cursul zilei de duminică, în estul şi sud-estul teritoriului vremea se va menţine călduroasă, izolat caniculară.

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, 
Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.”