regele ferdinand

La mijlocul lunii iulie 1927, preaiubitul și discretul rege Ferdinand Întregitorul a murit în locul său preferat, Castelul Pelișor din Sinaia. Suveranul avea diabet și o tumoră a intestinelor

Al doilea rege al României, Ferdinand I de Hohenzollern-Sigmaringen (august 1865 – iulie 1927) și-a identificat o mare parte din viață, dar și sfârșitul, cu locul său preferat, Castelul Pelișor din Sinaia. Un rege modest și discret, suveranul a fost numit și „Ferdinand cel loial“ sau „Ferdinand Întregitorul” pentru că a înfăptuit unirea cu Basarabia, Moldova, Transilvania şi Bucovina.

În al 13-lea an de domnie, la începutul anului 1927, lumea politică din țară era frământată de starea de sănătate a regelui care se degradase vizibil din cauza unui diabet, dar și de supărările pricinuite de fiul cel mare, Carol, care renunțase pentru a treia oară la calitatea sa de prinț moștenitor.

„Unire, unire. Căci numai așa veți putea răzbi“

Cu un an în urmă, celebrul doctor Mamulea, consultat de familie, constată o „malfuncționare a intestinelor, posibil chiar o tumoră malignă“. Consultat la Paris, regele este trimis la Vichy, însă tratamentele au efecte dezastruoase asupra stării de sănătate a suveranului. În octombrie 1926, Ferdinand este operat la Paris, însă intervenția nu îi prelungește viața decât cu câteva luni. Chiar și așa, foarte bolnav, regele este prezent în viața politică a țării. În iunie 1927, cu doar o lună înainte de moarte, îi spunea șefului de Guvern Ionel Brătianu: „Eu am făcut ce am putut și mi-am iubit țara. Unire, unire. Căci numai așa veți putea răzbi. Să aveți grijă de toate“.

Chiar dacă starea de sănătate dădea periodic semne de revenire, în vara anului 1927, regele rămăsese o umbră. Tumora malignă era, de fapt, un cancer galopant la colon.

Ultimele zile la Castelul Pelișor

La mijlocul lunii iulie cere să fie dus la Sinaia, la castelul Pelișor, locul său preferat. Aici se regăsea, după scria Nicolae Iorga, „în mijlocul florilor pe care le iubea și le înțelegea, în continuu contact cu natura“. Pentru a-i fi alinată suferința, în fața Pelișorului a fost amplasat un cort, în care se odihnea, admirând frumusețea peisajului, petrecându-și, astfel, ultimele zile din viață.

În noaptea de 19 spre 20 iulie 1927, la ora 02.15, se stinge, la nici 62 de ani, înconjurat de fiicele Elisabeta și Mignon, principele Nicolae și Regina Maria. De la Sinaia, trupul suveranului a fost transportat într-un tren special la București. Pe tot drumul, gările au fost pline de oameni îndoliați.

Înhumat la Mănăstirea de Argeș

Comunicatul oficial al Guvernului, spunea, printre altele: „Primul rege al României Mari a murit în urma unei boli grave din cauza căreia s-a terminat brusc cea mai glorioasa domnie din istoria ţării, o domnie care a făcut realitate din visul secular al poporului nostrum (…) Poporul nostru nu va uita niciodată că nu a existat sacrificiu pe care regele Ferdinand să nu îl fi făcut pentru supremul bine al ţării”.

După ce a fost expus timp de două zile, în Marele Salon de la Palatul Cotroceni, trupul regelui Ferdinand a fost înhumat, pe 23 iulie, la Curtea de Argeş, ca şi înaintaşul său, marele rege Carol l.