spitalul urlati posturi vacante

Spitalul din Urlați a scos la concurs trei posturi vacante, de casier și de asistenți. 

Spitalul Orăşenesc Urlaţi organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale de execuție, vacante, de casier I în cadrul Compartimentului Administrativ, Aprovizionare, Achiziţii, studii (M). Candidații trebuie să aibă studii medii, vechime în activitate de șase luni și cunoștințe de operare pe calculator. Proba scrisă are loc pe 9 iunie, ora 10.00, iar interviul este programat pe 15 iunie, la ora 10.00.

Tot la Spitalul Orăşenesc Urlaţi se organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă determinată a funcției contractuale de execuție, temporar vacante, de asistent medical debutant medicină generală la Cabinetul de Oftalmologie din Ambulator. În acest caz, proba scrisă are loc pe 30 mai, ora 10.00, iar proba interviu pe 2 iunie, ora 10.00.

Tot la Spitalul Orășenesc Urlați se organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale de execuție, vacante, de asistent medical specialitatea radiologie. Proba scrisă are loc pe 2 iunie, ora 10.00, iar pe 6 iunie, la ora 10.00, are loc proba interviu.