operatiune salvare salvamontisti

Zece persoane au fost ajutate ieri de salvamontiștii din Bușteni să coboare de pe munte. Printre cei care au primit ajutor se numără și doi copii, cu vârsta de 3 - 4 ani.

Potrivit șefului Salvamont Bușteni, Gheorghe Haiduc, prima persoană care a avut nevoie de ajutor a fost o tânără, care avea o fractură. Aceasta a fost coborâtă ieri, în jurul orei 10.00, până la Bușteni, unde a fost preluată de o ambulanță.

O a doua operațiune de salvare a avut loc duminică după-amiază. O familie din București, cu doi copii,  a rămas blocată pe munte, în apropiere de Vârful Omu. Cei doi copii erau îmbrăcați sumar, fiind la un pas să facă hipotermie.

Alți cinci turiști, o tânără și patru tineri, au avut nevoie de salvamontiști, după ce au rămas blocați pe munte, în momentul în care au încercat să coboare pe Jepii Mari.

„La munte, traseele sunt în continuare închise, pentru că este zăpadă mare. Am anunțat și că există risc de avalanșă. Prin urmare, există pericol în momentul în care turiștii se încumetă să parcurgă anumite trasee. Pe Platoul Bucegi, temperaturile atmosferice sunt în continuare scăzute. Culmea este că telecabina a funcționat și turiștii ar fi putut să folosească acest mijloc de transport”, a declarat pentru Observatorulph.ro Gheorghe Haiduc, șeful Salvamont Bușteni.

Operațiunile de salvare s-au încheiat azi-noapte, după ora 21.00.

 

 

Articole asemănătoare