vant ninsori

Meteorologii au avut dreptate când au anunțat ninsori la munte și o răcire accentuată a vremii. În Prahova ninge la Cota 1500 din Sinaia, dar și la Vârful Omu.

ANM a emis astăzi o informare meteorologică de ninsori în zona de munte. Ieri, circulația pe DN1A, în apropiere de localitate Cheia, a fost întreruptă timp de mai bine de două ore, după ce două tiruri au rămas imobilizate pe partea carosabilă din cauza zăpezii.

Cei mai bucuroși de ninsoarea căzută se pare că sunt hotelierii cu atât mai mult cu cât s-a anunțat depunerea unui nou strat de zăpadă pe pârtiile de schi, lucru care va atrage cu siguranță turiștii pe Valea Prahovei, în weekend.

Informarea meteorologică este valabilă până mâine la ora 11.00.

Meteorologii au anunțat că vremea se va menține rece pentru această dată până duminică, 27 martie, iar valorile minime de temperatură vor deveni negative în jumătatea de nord şi pe arii restrânse în restul țării. În noaptea de vineri spre sâmbătă, în depresiunile din estul Transilvaniei, valorile termice vor fi la limita gerului. Pe arii restrânse se va forma brumă.