Vara asta este despre tine - AFI Palace Ploiesti

spitalul judetean ploiesti tineri accident

Doi tineri în vârstă de 20 de ani au fost aduși în comă, după ce ieri au fost victimele unui accident rutier care a avut loc la ieșire din Ploiești.

 

Cei doi tineri se aflau în autoturismul care a intrat într-un autobuz, care se deplasa pe ruta Ploiești - Vălenii de Munte. Victimele, o fată și un băiat cu vârsta de 20 de ani, au fost transportaţi în comă la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Ploiești.

Tânăra a fost operată de urgență. Pe lângă traumatismul cranio-cerebral extrem de grav, victima a fost diagnosticată cu un traumatism facial. În momentul de față are montat un drenaj pleural stândg. Cea de-a doua victimă, tânărul de 20 de ani, era în comă profundă în momentul în care a fost transportat la unitatea medicală și a fost diagnosticat cu traumatism facial.

 

Ambele victime se află în prezent la Secția Terapie Intensivă, sub supravegherea medicilor, starea de sănătate fiind ameliorată.