- Publicitate -

Povestea fetiței de 11 ani, violată de unchiul său

fetita violata unchi

O nefirească poveste de dragoste între un bărbat în vârstă de 28 de ani din Azuga și nepoata sa, o copilă de doar 11 ani, a șocat rudele, vecinii și întreaga comunitate locală, care au conștientizat mult prea târziu că fetița a fost atrasă într-o cursă de un individ bolnav, cu vădite înclinații spre pedofile. Mesaje de dragoste, convorbiri telefonice și întâlniri secrete, acte sexuale de față cu un alt copil de doar patru ani, electroșocuri, minciuni și bani sunt doar câteva dintre detaliile extrem de șocante ale acestei povești care a ajuns în cele din urmă, așa cum era și firesc, pe masa anchetatorilor.

- Publicitate -

Pedofilul, Ninel Constantin Idor, și-a primit pedeapsa. A fost condamnat inițial la 14 ani de închisoare de judecătorii din Sinaia, pentru ca în final acesta să scape doar cu șase ani de închisoare după ce magistrații de la Curtea de Apel Ploiești au considerat că prima pedeapsă a fost „excesivă„.  Demn de menționat este și faptul că pe tot parcursul urmăririi penale, dar și atunci când dosarul a ajuns în instanță, bărbatul acuzat de viol, a fost anchetat în stare de libertate.

 Toată această nebunie a început în vara anului 2012, atunci când fetița, G.A.T., de fel din localitatea Făgăraș, județul Brașov,  a venit să petreacă ultimele zile de vacanță la domiciliul din Azuga al mătușii sale, sora mamei ei. Casa unde locuia familia Idor era în construcție, iar curtea era plină de muncitori, dar acest aspect nu l-a împiedicat pe Constantin să dezvolte o relație pasională cu nepoata sa. Așa cum reiese din motivarea instanței de judecată, Constantin Idor intra frecvent în camera unde dormea fiul său în vârstă de numai patru ani care era supravegheat de regulă de G.A.T. În această cameră, în prezența băiețelului, bărbatul și-a sedus nepoata pe care a obligat-o să întrețină relații sexual chiar în patul în care dormea și băiețelul de doar patru ani.

„Fapta a fost săvârșită de către inculpat în formă continuată, care este unchiul minorei cu care în zile diferite a întreținut prin constrângere un număr de patru raporturi sexuale în aceeași cameră în care se afla și fiul său minor de doar patru ani care dormea și care putea să fie trezit oricând și să surprindă violul în direct, nepăsare acestuia legată de posibilitatea coruperii sexuale a propriului fiu,” se arată în documentul citat mai sus.

Fără posibilitatea să se apere și la o vârstă mult prea mică pentru a conștientiza că ceea ce i se întâmplă este nefiresc, fetița se pare că a dezvoltat o pasiune pentru unchiul său. Atât anchetatorii cât și apărătorii agresorului au reținut faptul că între cei doi ar fi existat o adevărată poveste de dragoste, fetița trimițându-i unchiului său mesaje în care i se adresa cu „iubitul meu„, iar bărbatul I se adresa cu expresia „tu, femeie…” chiar de față cu muncitorii care lucrau în curtea acestuia. Mai mult, martorii citați în instanță au precizat că au fost de față atunci când bărbatul o atingea  tandru pe fetiță și avea față de ea un comportament nepotrivit.

Relația fizică dintre cei doi s-a oprit atunci când copila s-a întors acasă la Făgăraș. Au continuat însă relația în mediul online și telefonic, ba, se arată în motivarea instanței, bărbatul s- a și deplasat la un moment dat la Făgăraș pentru a avea o discuție cu nepoata sa, sfătuind-o să nu divulge nimănui că au întreținut relații sexuale.

Fetița însă nu și-a ascultat unchiul și a povestit totul mamei sale, care a decis să meargă la Poliție pentru a depune o reclamație.

- Publicitate -

În timpul anchetei, Constantin Idor nu și-a recunoscut fapta, ba din contră, a încercat să dea  vina pe cumnata sa despre care a susținut că se află într-o situație financiară precară, iar intenția ei nu este alta decât să obțină o sumă importantă de bani de al el. Mai mult, bărbatul a insistat că nu este vinovat cu nimic și a dat de înțeles anchetatorilor că nepoata lui a fost cea care s-ar fi îndrăgostit de el, că dorea să se căsătorească cu el și că ar fi avut relații sexuale și cu alți bărbați, deși fetița avea doar 11 ani. Toate aceste argumente nu i-au convins pe anchetatori care au decis că bărbatul este cel care poartă întreaga vină.

 „Atitudinea nesinceră a inculpatului care a încercat să se eschiveze de răspunderea penală, făcând tot felul de afirmații subiective printre care și aceea că minora s-a îndrăgostit de inculpat la doar vârsta de 11 ani și că spera să se căsătorească cu acesta, când în realitate, inculpatul era căsătorit cu mătușa minorei, cu care în prezent inculpatul are doi copii minori, cel de-al doilea copil minor fiind conceput cu soția sa tocmai în perioada în care acesta pretindea că ar fi fost în imposibilitate obiectivă să întrețină orice raport sexual deoarece casa din Azuga în care locuiau se afla în reparație, neavând geamuri, ferestre și uși și era plină de vecini și muncitori în construcții care lucrau la imobil,” se arată în motivarea instanței.

Grav este că în același document, se face referire la un aparat cu electroșocuri folosit la săvârșirea faptei și pe care anchetatorii l-au găsit în momentul în care au făcut percheziții la domiciliul suspectului, iar judecătorii au decis să-l confiște de la violator.  Acesta a negat că și-a amenințat nepoata cu aparatul, dar a recunoscut că i l-a arătat.

- Publicitate -

În ciuda faptului că Ninel Constantin Idor a făcut tot posibilul să pară un bărbat nevinovat, judecătorii din Sinaia, acolo unde s-a judecat pe fond acest dosar, au decis să-l condamne la 14 ani de închisoare  și la plata unor daune morale în valoare de 25.000 de euro. În urma apelului care s-a judecat la Curtea de Apel din Ploiești, Idor a scăpat cu o pedeapsă mult mai blândă, de doar șase ani pentru că judecătorii din Ploiești au considerat că prima condamnare de 14 ani este „excesivă„. La fel au decis și în cazul daunelor morale, reducând astfel suma pe care violatorul trebuie să o plătească victimei sale, la 15.000 de euro.

 

Provocarea observatorul prahovean

- Publicitate -

Sondaj Observatorul Prahovean

Ai ceva de spus despre articol? Lasă un comentariu aici

Comentariul tău
Numele tău

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

- Publicitate -

Articole asemănătoare

Ce sancțiuni au fost dispuse în cazul bebelușilor încurcați la maternitatea Ploiești

O singură asistentă a fost găsită vinovată în cazul bebelusilor încurcați la externare, la maternitatea din Ploiești, în luna februarie a acestui an. Aceasta...

Află cum poți sprijini campania de informare publică a colegului Mihai Nicolae

Colegul nostru, Mihai Nicolae, s-a aflat astăzi în a patra zi a campaniei sale de informare a cetățenilor despre starea critică în care se...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele știri

Ce sancțiuni au fost dispuse în cazul bebelușilor încurcați la maternitatea Ploiești

O singură asistentă a fost găsită vinovată în cazul bebelusilor încurcați la externare, la maternitatea din Ploiești, în luna februarie a acestui an. Aceasta...

Află cum poți sprijini campania de informare publică a colegului Mihai Nicolae

Colegul nostru, Mihai Nicolae, s-a aflat astăzi în a patra zi a campaniei sale de informare a cetățenilor despre starea critică în care se...

Noi mărturii ale foștilor angajați ai firmei SC Olimp Universal Grup SRL, din Ploiești, acuzată că a „țepuit” salariații și clienții: „Managerul mă punea...

După publicarea articolului Foști salariați ai firmei de construcții SC Olimp Universal Grup SRL, din Ploiești, reclamă faptul că au fost țepuiți. Angajator: „nu...

Electrica Furnizare își disperă clienții! Facturi întârziate și ”încărcate”

Jurnaliștii Marius Nica, Mihai Nicolae și Claudiu Vasilescu au discutat la Observatorul Prahovean LIVE despre facturile emise cu întârziere de Electrica, dar și despre...

De ce merită să investești în decorarea locuinței cu piatră naturală. Care sunt avantajele

Într-o lume în care sustenabilitatea și durabilitatea devin criterii esențiale în alegerile noastre cotidiene, piatra naturală se distinge ca o opțiune preferată pentru amenajări...
Emisiuni
- Publicitate -

Cum au fost sancționați poliţiştii care l-au lăsat pe Vlad Pascu să comită tragedia de la 2 Mai

În vara anului trecut, Vlad Pascu, un șofer drogat, a provocat un accident rutier în zona Stațiunii 2 Mai. În urma impactului, au murit...

Se asfaltează Bulevardul Castanilor. Cum vor circula șoferii

Primăria Ploiești anunță că vineri, 29 martie, vor fi reluate lucrările de reparație la Bulevardul Independenței. În prima etapă se va turna stratul de asfalt...

Scandal monstru la o școală din Ploiești. Ce s-a întâmplat după ce s-au certat două eleve

Incident la Școala Candiano Popescu din Ploiești. În această dimineață, o femeie a sunat la 112 să anunțe că fiica sa fost agresată verbal...

Pensionarii cu pensii de până la 3500 de lei vor beneficia de gratuitate la transport în Ploiești

Pensionarii cu pensii de până la 3500 de lei vor beneficia, începând cu 1 aprilie 2024, de gratuitate la transportul în comun în Ploiești....

Tarifele RCA rămân plafonate până la 30 iunie 2024

Guvernul a aprobat, în ședința de astăzi, prelungirea perioadei în care tarifele polițelor asigurărilor de răspundere civilă auto rămân plafonate. ”Măsura este necesară pentru a...
Emisiuni
- Publicitate -