Provita de Sus Primaria

Mihai Dumitrescu și Ionuț Bocioacă,  primarul, respectiv viceprimarul  din comuna Provița de Jos au pierdut procesul cu Primăria pe care o conduc după ce au solictiat în instanță contravaloarea tichetelor de vacanță aferente perioadei 2012-2014.

Tribunalul Prahova a respins acțiunea ca fiind neîntemeiată.

Cei doi edili mai au însă o șansă să obțină banii de vacanță, pentru că au dreptul să conteste decizia Tribunalului la instanța superioară.

Cei doi ar fi  trebuit să primească o sumă importantă de bani, dacă ar fi câștigat procesul.

Conform legii, un tichet de vacanță poate ajunge până la suma a şase salarii medii pe economie.

În paralel, la Tribunalul Prahova se află pe rol un alt dosar în care și cei 14 angajați ai Primăriei Provița de Jos au solicitat voucherele de vacanță aferente perioadei 2012- 2014, dar acest proces încă nu s-a finalizat. 

Această situație nu este singulară.

Zeci de funcționari publici din Ploiești,  Șirna, Târgșorul Vechi, Vălenii de Munte și Cerașu au dat în judecată primăriile unde sunt angajați în speranța că în acest mod vor reuși să obțină tichetele de vacanță.

Dosarele se află pe rolul secției de contencios administrativ din cadrul Tribunalului Prahova.

Deocamdată niciuna dintre aceste cauze nu a fost finalizată, multe dintre ele nici măcar nu au primit un termen de judecată.