Vara asta este despre tine - AFI Palace Ploiesti

ninsori la munte

În timp ce restul județului se află sub atenționare de ploi și vânt, la munte, la peste 1.800 metri, la această oră ninge.

Informarea meteorologică a ANM este valabilă până pe 11 martie, la ora 07.00. „În intervalul menţionat, va ploua în cea mai mare parte a ţării. În Banat, în Oltenia şi în vestul Munteniei se vor cumula cantităţi de apă de 20...25 l/mp şi izolat de peste 35...40 l/mp. La munte, în special în Carpaţii Meridionali, la peste 1800 m altitudine precipitaţiile vor fi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va avea intensificări locale şi temporare în regiunile sudice şi sud-estice, cu viteze de 50-60 km/h”, se precizează pe site-ul ANM.

La această oră, (16.30), la Vârful Omu ninge, iar temperatura atmosferică a coborât sub minus 4,3 grade Celsius.

Din cauza vântului au existat în ultimele două zile mai multe probleme legate de funcționarea telecabinei, însă astăzi transportul pe cablu a fost reluat.