procuroe sinaia retinut

Daniel Bucur, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia, audiat joi de colegii săi de la DNA Ploiești a fost plasat sub control judiciar. Acesta este acuzat de trafic de influență și luare de mită.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, Bucur nu mai are voie să-și exercite funcția de procuror, să nu părăsească țara, să nu poarte arme și să nu se apropie de matorii denunțători din dosar. Decizia a fost luată de procurorii DNA Ploiești după o zi întreagă de audieri și percheziții care au avut loc atât la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia cât și la Câmpina și Comarnic acolo unde Bucur deține proprietăți.

Daniel Bucur este acuzat că în luna februarie 2015,  în calitate de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sinaia, a pretins de la două persoane (martori denunțători) și a beneficiat din partea acestora de executarea unor lucrări de amenajare, în valoare de aproximativ 1.000 lei, la un imobil pe care magistratul îl deține în orașul Comarnic.
În schimbul acestor servicii, procurorul le-a promis celor doi, pe care anterior îi cercetase și față de care dispusese trimiterea în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie în formă calificată, că va interveni la judecătorul care avea spre soluționare cauză respectivă, pe lângă care a lăsat să se creadă că are influență, astfel încât acesta din urmă să dispună o pedeapsă blândă, respectiv condamnarea celor doi cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
În perioada aprilie - mai 2015, suspectul Bucur Daniel, în calitate de procuror, a pretins și a beneficiat de executarea unei lucrări în valoare de aproximativ 4.000 lei, la același imobil (placare cu piatră a unui gard), de la o persoană (martor denunțător) cercetată de magistrat pentru săvârșirea infracțiunii de rănire sau schingiuire a animalelor. În schimb, procurorul i-a promis persoanei respective că, în cauza respectivă, va adopta față de acesta din urmă o soluție favorabilă.

 

Articole asemănătoare