"Astăzi, minte-mă frumos!" este titlul spectacolului de revistă care va avea loc la Câmpina, cu ocazia Zilei Femeii și tot frumos ne mint și autoritățile locale atunci când ne anunță că evenimentul este dedicat doamnelor din municipiu.

Deși actorii au fost invitați la Câmpina pe bani de la bugetul local, mare parte dintre bilete vor ajunge la sediile partidelor politice, la Primăria Câmpina și la restul instituțiilor publice din localitate.

Conform Mihaelei Păun, directorul intermiar al Casei de Cultură Geo Bogza din Câmpina, acolo unde va avea loc spectacolul, pentru acest eveniment au fost puse la dispoziție 750 de bilete gratuite, atât cât este capacitatea sălii.

Oficial, tichetele de acces vor putea fi ridicate de cei interesați, începând de mâine, 18 februarie, de la casa de bilete a Casei de Cultură, doar că directorul instituției susține că nu știe câte vor mai rămâne pentru marele public, având în vedere că o bună parte dintre invitații au fost deja "puse în plic" pentru administrația locală.

"Pentru fiecare partid am pus în plic câte 10 invtiații ( fiecare invitație este pentru două persoane n.r.), o să mai trimitem la Primărie, la Școala de Poliție, la spitale și la firmele mari, dar nu știu să vă spun acum câte pentru fiecare" a declarat Păun.

 Întrebată dacă i se pare normal ca invitațiile pentru doamnele din municipiu să ajungă la partide și la instituții, directorul Casei de Cultură a replicat: "Așa mi s-a spus!," fără a dezvălui numele celui sau celei care i-a solicitat să împartă invitațiile în funcție de anumite interese.

Prin urmare, câmpinenii care doresc să vadă spectacolul de revistă în care protagoniști sunt Valentina Fătu Pătrașcu și Vasile Muraru ar trebui să meargă pentru invitații fie la sediul partidelor, fie la Primărie, în cazul în care mâine , la ghișeul de bilete de la Casa de Cultură vor fi anunțați că invitațiile s-au epuizat.