Zi specială, astăzi la Sinaia, unde autoritățile locale au inagurat Gondola Carp, cea mai modernă instalaţie de transport pe cablu din România, care unește cele două zone schiabile ale staţiunii:  cea de joasă altitudine, de la Cota 1400 şi cea aflată la înaltă altitudine, de la Cota 2000.

Sute de turiști, în mare parte copii,  au venit încă de la primele ore ale dimineții pe pârtie, așteptând să încerce noua telegondolă. Cu trei ore întârziere față de programul stabilit pentru prima urcare și cu multe emoții din cauza viscolului care sulfa la înaltă altitudine cu peste 80 de kilometri la oră, prima gondolă a pornit cu cei dintâi curajoși puțin după ora 13.00.

Călătoria de la 1400 și până sus la 2000 nu durează mai mult de zece minute, datorită instalației de ultimă generație care circulă cu o viteză de aproximativ 20 de kilometri pe oră. Orice teamă de înălțime dispare în momentul în care cabina atinge nivelul cel mai înalt, peste 120 de metri față de sol. Peisajul este greu de descris în cuvinte, iar senzația este unică, un amestec de frică, din cauza vântului care șuieră cu forță și care face ca gondola să se clatine, și de uimire, datorită pădurii de brazi și a văilor largi acoperite cu zăpadă pe care le aveți la picioare. Este o exepriență unică, mai ales dacă cerul este și senin.

Așadar Gondola Carp este funcțională începând de joi, 11 februarie, și are următorul program

* Gondola Sinaia, tronsonul 1000-1400: zilnic - 08.30-17.00;

* Gondola Sinaia, tronsonul 1400-2000: zilnic - 08.30 - 16.30;

* Telescaunul Soarelui: 09.30 - 16.00.

Nu trebuie să treceți cu vederea faptul că singurul care face, totuși, programul real al instalațiilor de transport pe cablu este muntele, așa că orele afișate pot fi modificate în funcție de cât de tare bate vântul sau dacă este chiciură pe cabluri sau în general condițiile meteo sunt nefavorabile. În plus, dacă nu sunteți un om al muntelui și vreți doar o experiență de câteva ore pe creastă, trebuie să aveți în vedere faptul că vremea de la cota 1400 nu are, de regulă, nicio legătură cu ceea ce veți găsi sus, așa că bine ar fi să aveți un echipament complet de iarnă. Fără geacă groasă, glugă, pantaloni de schi și neapărat ochelari de soare nu veți rezista foarte mult.

Cât despre prețuri, aceste nu sunt dintre cele mai mici la prima vedere. Autoritățile au pus la dispoziție acel skipass în valoare de 140 de lei de persoană. Cu acesta aveți acces o zi întreagă la tot traseul de la cota 1000 și până sus la 2000. Gondola poate fi folosită cu ușurință de amatorii sporturilor de iarnă, cabinele fiind dotate la exterior cu spații speciale pentru echipament (schiuri, placă etc).

Tarifele pentru tronsonul 1400-2000 al Gondolei Sinaia sunt:  urcare - adulți: 20 lei; copii: 13 lei;  urcare + coborâre - adulți: 34 lei; copii: 25 lei, iar în zilele de luni este gratuit doar pentru sinăieni.