Indiferent că vor adrenalină sau doar câteva zile liniştite, Sinaia este destinaţia acestui weekend pentru turiştii care aleg Valea Prahovei.

Spre deosebire de Buşteni şi Azuga, unde nu se mai schiază din cauza temperaturilor prea ridicate, sporturile de iarnă se pot practica fără probleme la Sinaia, la Cota 2000. Stratul de zăpadă naturală de pe cele şapte pârtii din Valea Soarelui şi Valea Dorului măsoară între 30 şi 35 cm, condiţii excelente pentru câteva tururi cu placa sau cu schiurile. În plus, pentru weekend sunt anunţate ninsori care vor depune un strat nou de zăpadă.

Tot la Cota 2000, în Valea Soarelui, pasionaţii de zbor, sărit şi alunecat pe ţevi sunt aşteptaţi într-un „parc de distracţii pe zăpadă“, recomandat avansaţilor în trick-uri pe schi, placă şi parapantă. În imediata apropiere, a fost amenajat şi un bar après-ski unde vă puteţi energiza după orele solicitante pe zăpadă.
Cum poate fi un weekend liniştit la Sinaia
Dacă nu căutaţi Sinaia pentru sporturile de iarnă sau cluburile de noapte, o alternativă mai cuminte, inclusiv pentru pentru familii, este patinoarul din staţiune, deschis în parcul Dimitrie Ghica, zilnic, între orele 9.30 şi 22.00. Accesul pe patinoar costă 15 lei pentru o oră şi jumătate, iar închirierea patinelor tot 15 lei. Şi dacă vreţi un weekend liniştit nu ar trebui să rataţi cel mai nou obiectiv din Sinaia, „Muzeul Oraşului“, deschis în Palatul Florescu-Ştirbei, cea mai veche clădire din staţiune, construită în anul 1875. Muzeu realizat predominant cu ajutorul obiectelor donate de localnici, poate fi vizitat sâmbăta între 11.00 şi 20.00, iar duminica între 10.00 şi 16.00. Biletul de intrare costă 10 lei de persoană şi 5 lei pentru elevi şi pensionari.

Citeste mai mult: adev.ro/o0y5m2