Un șantier abandonat în anii 90 la Sinaia va fi transformat într-un spital ce va avea o secție de traumatologie, specifică zonelor montane.

Primarul orașului Sinaia, Vlad Oprea, a postat pe Facebook următorul mesaj:

"În urmă cu aproape 20 de ani începea construcția primului spital clinic de urgență din Sinaia. Lucrările au fost abandonate, și, așa cum știm cu toții, colosul de beton a fost lăsat în paragină. În prezent lucrările au fost reluate, iar șantierul este deschis. Sper că vom avea, cât mai curând posibil, cel mai modern spital din România. Investita este una majoră, lucrările sunt ample, dar personal sunt optimist. Desigur, spitalul nu va fi gata peste noapte, vorbim despre ani de muncă și implicare, dar rezultatele vor merita tot efortul și așteptarea. Alături de educație, sănătatea trebuie să fie prioritatea zero a oricărei administrații, fie ea locale sau centrale."