Expiră în această primăvară contractul de asociere între Municipiul Câmpina și Gercom Bussines Ploiești, privind adminsitrarea bazinului didactic acoperit de la Câmpina, iar autoritățile locale nu au căzut încă la o înțelegere privind soarta acestei baze sportive, poate cea mai iportantă și solicitată din oraș.

Expiră în această primăvară contractul de asociere între Municipiul Câmpina și Gercom Bussines Ploiești, privind adminsitrarea bazinului didactic acoperit de la Câmpina, iar autoritățile locale nu au căzut încă la o înțelegere privind soarta acestei baze sportive, poate cea mai iportantă și solicitată din oraș.

Situația este destul de complicată, susțin surse din cadrul administrației publice, pentru că se pare că familia Armașu, cea care deține societatea Gercom, nu mai este interesată să administreze piscina, în ciuda faptului că Primăria Câmpina acordă subvenții substanțiale, acoperind 80 la sută din cheltuielile cu utilitățile.

Prin urmare există două variante, fie se va căuta un alt privat care să preia bazinul, fie acesta va intra în administrarea Consiliului Local, prin Clubsul Sportiv Scolar. Mai mult, se aude că reprezentanții administrației locale vor să renunțe la facilitate acordării acelor subvenții sau măcar să reducă valoarea acestora, caz în care piscina va trebui să devină profitabilă, deci slabe șanse să mai aibă un caracter didactic, destinată în mare parte elevilor din Câmpina.

Piscina didactică a fost inagurată în mai 2011, fiind construită din bani de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, în cadrul programului Bazine de înot derulat de Compania Naţională de Investiţii, valoarea proiectului fiind de aproximativ 5 milioane de lei. Construcţia era destinată uzului didactic, cu posibilitatea de utilizare publică în afara orarului şcolilor din localitate.

Pentru că în anul 2011, România se afla încă în perioadă de criză, administraţia locală nu a putut să administreze singură piscina, aflându-se în imposibilitatea de a angaja personal pentru acest lucru, aşa că a găsit o suluţie de compromis. Piscina a fost dată în administrare unei societăţi private, Gercom Services Ploieşti, şi, conform contractului de asociere cu Primăria, firma administrator plăteşte 20% din valoarea facturii pentru utilităţi şi mai plăteşte Primăriei Câmpina 40% din profitul anual realizat.