atentionare meteo

Iarna se instalează iar pe Valea Prahovei, unde a început să ningă încă de la orele prânzului. meteorologii au emis o informare pentru precipitații mixte și ploi. Atenționarea va intra în vigoare în această noapte și este valabilă până pe 12 ianuarie, ora 09.00.

„În intervalul menţionat, în regiunile vestice, nordice şi centrale, temporar vor fi mai ales ploi, iar în zona montană înaltă se vor semnala precipitaţii mixte. În Maramureş, cea mai mare parte a Crişanei, nordul Transilvaniei, Munţii Apuseni şi nordul Carpaţilor Orientali precipitaţile vor cădea aproape continuu, iar cantităţile de apă ce se vor cumula pe durata întregului interval, vor fi local de 25...30 l/mp şi pe arii restrânse de 40...50 l/mp”, a anunțat ANM.

Potrivit meteorologilor, vântul va prezenta intensificări temporare îndeosebi la munte şi în regiunile vestice, cu viteze mai mari în cursul nopţii de luni spre marţi (11/12 ianuarie), când în zonele montane va sufla tare.