Ieri, polițiști din cadrul I.P.J.Prahova, S.I.F, au observat montat, la un imobil din municipiul Ploieşti, un dispozitiv improvizat în locul contorului pentru gaze.
Polițiștii au constatat că utilizatorul imobilului respectiv a efectuat o intervenţie neautorizată la instalaţia de gaze, montând un dispozitiv improvizat neautorizat, care nu permite înregistrarea consumului de gaze naturale. Lucrătorii societății de distribuție a gazelor au sistat furnizarea gazelor naturale, sigilând conducta de alimentare. În cauză au fost întocmite acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.