Efectivele de poliție rutieră din Prahova au organizat și executat 18 acțiuni, având drept scop prevenirea şi combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere. Astfel, au fost verificați cu aparatul etilotest 794 de conducători auto și au fost controlate 266 de autovehicule de transport persoane și mărfuri.
Având în vedere neregulile depistate, polițiștii rutieri au constatat nouă infracțiuni și 1.051 de contravenţii, sancționând astfel diferite abateri de la legislaţia rutieră ( 414 pentru viteză excesivă; 33 pentru abateri ale pietonilor; 121 pentru neutilizarea centurii de siguranță, cinci pentru conducere sub influența alcoolului etc.). Totodată, ca măsuri complementare, au fost reţinute 49 de permise de conducere şi au fost retrase patru certificate de înmatriculare auto.
De asemenea, dispozitivul de siguranță publică a acționat pe raza întregului județ în vederea menținerii unui climat de normalitate civică. Cu ocazia activităților de patrulare în mediul urban, agenții de siguranță publică au constatat 12 infracțiuni ( 10 în flagrant ) și 529 de contravenții (dintre care: 165 pentru diferite încălcări ale prevederilor Legii nr. 61/1991, 171 la O.U.G. nr. 195/2002, 21 la Legea nr. 12/1990 etc.), în valoare totală de 91.720 lei. Totodată, agenții de siguranță publică au verificat 765 de autovehicule și au legitimat 1.431 de persoane. În aceeași perioadă, în mediul rural au fost înregistrate 56 de infracțiuni și 287 de contravenții ( dintre care 99 la Legea nr. 61/1991 și 141 la O.U.G. nr. 195/2002 ). De asemenea, au fost legitimate 1.636 de persoane și au fost controlate 1.048 de vehicule, iar 57 de conducători auto au fost verificați cu aparatul etilotest.