18057962_10211329376663506_2046453030602056328_n.jpg

Cea mai mare campanie de promovare a mișcării de masă din România, vine la Ploiești !În zilele de 19, 20 și și 21 mai, toți locuitorii din Ploieşti sunt invitați la distracție în aer liber, jocuri, concursuri și multe premii, în Parcul Tineretului (parcul Sălii Sporturilor).

Asociația 11even alături de compania Kaufland România aduc, pentru prima dată, în orașul nostru, Bucurie în mişcare, platforma care integrează idei de jocuri și metode simple de mișcare. Timp de trei zile, la Ploiești, participanții își vor putea aminti de jocurile copilăriei și vor putea experimenta distracția în mijlocul naturii. Vă așteptăm să vizitați zonele amenajate special pentru voi în Parcul Tineretului.

Caravana “Jocurile copilăriei:

Țară țară vrem ostași!, Rațele și vânătorii, Sticluța cu otravă, Mațele încurcate, 123 la perete stai!, Elasticul, Baba oarbă, Țările, Lapte gros, Cal și călăreț; Zona cu activități creative și de îndemânare; Zona concursurilor și jocurilor sportive diverse: fotbal, baschet, volei, Zona cu jocuri și concursuri pentru copii și familie: badminton, tir cu arcul, sărituri în saci, baby basket, popice, limbo dance, fotbal target, ski pe asfalt şi slow biking. Vă veţi putea relaxa şi descoperi noi talente în Zona cu ateliere, iar foamea va trece imediat dacă veţi ajunge în Zona cu bunătăți de toate felurile.

Vom alerga cu bucurie la Cros-ul Bucurie în Mișcare, care cuprinde categorii pentru toți participanții: cursa copiilor și adolescenților, pe categorii de vârstă, începând cu 3 ani, cursa familiilor și cursa adulților; toți cei care vor trece linia de finish vor primi o medalie de participare. Organizatorii mai pun la dispoziţie Zona de relaxare, iar cei mici vor putea vinde și achiziționa jucării, cărți, hainuțe etc. în zona organizată de către Bazarul Copiilor ®. Pentru proba de slow biking, Pegas România asigură 3 biciclete.

La scena principală vor avea loc mai multe tipuri de demonstrații sportive și artistice: dans modern, popular, latino pentru copii si adulți, fitness, zumba, aerobic, balet, muzică, și teatru, iar în celalalte zone ale festivalului vor avea loc demonstrații și ateliere de arte marțiale, nirvana fitness, yoga pentru copii, carturi. Participanții la eveniment vor avea ocazia să-și testeze creativitatea transformând deșeurile în jucării, în cadrul „Atelierului zânelor”, precum și în cadrul Atelierului de creație al Palatului Copiilor Ploiești.

Cei mici vor invata tenis la atelierul celor de la S&F TENIS CLUB, iar la atelierul DINAMIC KIDS vor explora și își vor dezvolta abilitățile. Organizatorii, sponsorii şi partenerii au pregătit sute de premii și surprize: diplome, medalii, tricouri, bandane, șepci, rucsaci, săculeți, mingi de fotbal, baloane, brățări și pedometre. În cadrul “Bucurie în Mișcare Ploiești”, toți cei care au luat parte la provocarea “1 milion de secunde de mișcare” pot să primească una din cele 20.000 de brățări #IubescMișcarea, semn al implicării în cea mai importantă campanie de promovare a mișcării din țara noastră. „1 Milion de secunde de mișcare” este provocarea lansată în cadrul proiectului „Bucurie în Mișcare România”.

Ne dorim implicarea a cât mai multor persoane din Ploiești care apreciază stilul de viață ce include mișcarea, în general. Fiecare participant în provocarea ”1 Milion de secunde de mișcare” poate contribui la realizarea țintei finale, de 1 milion de secunde, postând pe platforma Facebook, cu ajutorul unei aplicații dedicate, un video scurt în care el, un prieten sau un membru al familiei face mișcare. 

 

Articole asemănătoare