handbal csm

Propunerea a fost formulată după ce s-a ajuns la concluzia că cele două echipe nu pot funcționa la performanță maximă atâta timp cât la handbal masculin transferurile sunt blocate, iar la handbal feminin echipa este formată numai din junioare.

”Astăzi am transmis la Primăria Ploiești propunerea noastră. Am analizat situația și am ajuns la concluzia că junioarele nu pot activa și în Liga Naționala și la Liga de junioare. Junioarele sunt și eleve, iar programul este epuizant. La handbal masculin transferurile sunt blocate. Urmează ca Primăria să ia decizia cu privire la propunerea noastră”, a declarat pentru observatorulph.ro Cezar Stoichiciu, directorul CSM Ploiești.

La rândul său, primarul Ploieștiului, Adrian Dobre, a declarat că în continuare susține propunerea legată de sprijinirea sportului pentru copii și juniori, dar pentru acest lucru se așteaptă o analiza din partea CSM pentru fundamentarea unui proiect de HCL în acest sens.