csm

Handbalistele de la CSM Ploieşti au debutat, astăzi, la prânz, în noua ediţie a Ligii Naţionale şi au făcut un meci mare, în condiţiile în care s-a jucat partida, chiar dacă nu au reuşit să ia vreun punct în faţa Zalăului.

 

A fost eşec la limită, 25-26 (11-11), decis de unele mici inexactităţi, dar, mai ales, de lipsa de soluţii pe banca echipei noastre, acolo unde, ca jucătoare de câmp, au luat loc doar junioarele Anisa Şerban, Isabela Dragnea şi Bianca Marin, plus Izabela Mitrescu, fără prea multă experienţă la nivel de senioare. În plus, jucând un meci întreg cu o improvizaţie în faza de atac, postul de extremă dreaptă fiind ocupat, pe rând, de unul dintre pivoţii Burtea-Shutska şi Dinu, iar schemele de joc fiind clar limitate din acest motiv, e greu să câştigi un meci de Liga Naţională.
Chiar şi aşa, cu o ambiţie care e greu de înţeles de unde mai vine după patru luni fără salarii, fetele noastre au luptat admirabil în partida de astăzi, două treimi din meci disputându-se sub semnul unui echilibru evident. Oaspetele au început mai bine şi au condus cu 2-0 şi 5-3, dar CSM-ul a revenit rapid şi, după patru goluri consecutive, avea 7-5 (minutul 13). A fost momentul în care a venit primul „7 metri” ratat de Dmitrovic – şut în bară, şi imediat replica zălăuancelor s-a făcut simţită, tabela răsturnându-se la 7-8 (18). Din acel moment, s-a mers „cap la cap” până în minutul 38 (14-14), cele două formaţii alternând la conducere pe tabela de marcaj.
Trei goluri consecutive ale Zalăului au rupt însă decisiv echilibrul (14-17) şi, chiar dacă Neven Hrupec a cerut imediat time-out, avantajul oaspetelor a rămas în marja de 3-4 goluri. S-a ajuns la 18-23 (minutul 50) şi 21-26 (56), iar zvâcnirea din ultimele minute, concretizată într-un parţial de 4-0, nu a mai contat decât la imaginea unui eşec onorabil atât ca diferenţă, cât şi dacă se ţine cont de faptul că echipa noastră a mizat aproape permanent pe doar 6 jucătoare de câmp senioare, dintre care două, Bozovic şi Dinu, venite după operaţii ce le-au ţinut luni bune departe de parchet.
În campionat urmează, luni, o deplasare la Roman, dar, până atunci, e meciul retur din Cupa EHF, cu HC Neistin, programat sâmbătă, de la ora 18.00, în Sala Sporturilor Olimpia.

CSM Ploieşti – HC Zalău 25-26 (11-11)
Sala: „Olimpia”. Spectatori: 300.
CSM Ploieşti: Tatalovic – Burtea-Shutska (3 goluri), Dmitrovic (6, 2 din „7 metri”), Balaban-Curtean (2), I. Dinu (1), Bozovic (5), Chiricuţă (7, 4 din „7 metri”). Au mai jucat: A. Dumitru – Mitrescu, Dragnea (1 gol). Antrenor: Neven Hrupec.
HC Zalău: P. Vişan – Trif (1 gol), Tămaş (6), Drăguţ (4), Bloj, Rob (6, 3 din „7 metri”), Panici (5). Au mai evoluat: Ciolan, Crap (3 goluri), Klimek, Cr. Nica (1), Constantinescu. Antrenor: Gheorghe Tadici.
Arbitri: Marian Drăghici şi Victor Drăguţ (ambii din Vrancea).
Observator FRH: Vlad Ionescu (Bucureşti).

Statisticile partidei
Aruncări „7 metri”: 8/2 ratate – 3/0 ratate.
Eliminări „2 minute”: 6 (Chiricuţă – 2, I. Dinu, Dragnea, Dmitrovic, Bozovic) – 7 (Bloj, Tămaş, Constantinescu, Crap – 2, Trif, Drăguţ).
sursa: csmploiesti.ro