scandal suporteri petrolul

Scandal pe tema mărcii Petrolul, la această oră (12.45) în Palatul Administrativ Ploiești. La discuţiile legate de situaţia de la CSM Ploieşti au participat şi câţiva suporteri ai Petrolului care au solicitat lămuriri cu privire la marcă.

Numai că discuţiile s-au aprins după ce aleşii social-democraţi au vorbit de susţinerea Petrolului. Primarul Ploiestiului, Adrian Dobre, cel care a fost împuternicit de Consiliul Local să valorifice marca, a susţinut că analiza pe această temă continuă, ulterior propunerea urmând să fie înaintată spre aprobare Consiliului Local.