cluj petrolul

U Cluj și Petrolul sunt două dintre echipele de tradiție din România, cu suporteri aparte. Ambele structuri vor începe un nou drum, din Liga a IV-a, dar deosebirile între ajutorul acordat de autoritățile clujene pentru ”U” și acela ”acordat” de autoritățile ploieștene Petrolului sunt uriașe. Hai să vedem, cum e la unii, cum e la ceilalți!


”U” Cluj

La data de 6 iulie 2016, Consiliul Local Cluj-Napoca a votat în unanimitate înfiinţarea Asociaţiei Club Sportiv de Fotbal Alb-Negru al studenţilor clujeni. Membrii fondatori sunt municipiul Cluj-Napoca şi cele şase universităţi de stat din oraş, adică Uiversitatea Babeș-Bolyai, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea de Medicină și Farmacie, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară,Universitatea de Artă și Design şi Academia de Muzică Gheorghe Dima.

Acum 6 zile, Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca a votat proiectul prin care marca și palmaresul echipei Universitatea Cluj trec către structura nou înființată.

Faptul că ardelenii au gândit din timp, la nivel de autoritate locală, ceea ce trebuie făcut a fost dezvăluit în declarația primarului Boc.

„Este un moment de istorie. Este momentul de continuitate al Universității Cluj.  Așa cum am anunțat, în condițiile în care formula existentă nu va putea asigura continuarea în liga a 3-a, din ianuarie am încercat să găsim o soluție. Am început cu rezervarea numelui și am început cu colegii să gândim spiritul universității. Pornind de la ideea de universitate, astfel că am vorbit cu rectorii universităților clujene, a fost semnat un acord de constitutire al asociației, acordul de prelungire a mărcii, depunerea în instanță, negocierea cu administratorul cu privire la încheierea pe cale amiabilă a constractului de marcă, astfel încât astăzi să putem acorda noii structuri șansa de a avea brandul Universității, de a se înscrie în campionat și de a continua tradiția”, a spus primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc pentru transilvaniareporter.ro

Petrolul Ploiești

Echipa s-a înscris în Liga a IV-a pe certificatul de identitate sportivă al AS Petrolul 52 Ploiești, a cerut să i se acorde mărcile și palmaresul Petrolului și a solicitat dreptul de folosință pentru stadionul Ilie Oană. Nu a primit nimic din ceea ce a cerut, până acum, autoritățile ploieștene găsind tot felul de chichițe pentru a nu face, decât să aibă soluții pentru a face!

Citește și De ce nu are loc Petrolul pe ”Ilie Oană”? Explicația lui Ganea

În aceste condiții, e limpede că ardelenii din Cluj merită o echipă ca ”U”. Ploieștiul, în schimb, cu asemenea conducători, merită o echipă ca Petrolul?