Lambru Cosmin

Trei tineri fotbaliști ai clubului patronat de Daniel Capră sunt scoși la vânzare prin intermediul unui anunț publicat pe fcpetrolul.ro de lichidatorul judiciar al SC FC Petrolul Ploiești SA.

Este vorba de Costache Constantin (19 ani), Lambru Cosmin (18 ani, FOTO) și Petre Marian (21 ani), ale căror drepturi de transfer sunt scoase la licitație.

Fiecare jucător a trecut prin momente dificile.

Potrivit gsp.ro, tânărul atacant Sebastian Petre venise la Petrolul în primăvară, în speranţa că va reuşi să bifeze debutul în primul eşalon competiţional. La scurt timp, tată fotbalistului anunța că solicită rezilierea contractului din cauza problemelor financiare. 

"Am depus o cerere de reziliere a contractului cu Petrolul. Ne-am săturat de atâta bătaie de joc. Fără niciun ban şi distribuit, la antrenamente, ca fundaş în condiţiile în care, se ştie, Sebi a jucat doar atacant, am decis să urmăm altă cale", a spus în aprilie Marian Petre, tatăl jucătorului. Petre evoluase, ultima oară, la echipa secundă a lui Dinamo Bucureşti şi venise acasă, la Ploieşti, convins că va putea pătrunde în lotul "găzarilor" pentru a bifa primele apariţii în Liga 1. Între timp tânărul de 20 de ani a decis să plece să muncească în Scoția. 

Un alt jucător pe care lichidatorul dorește să-l vândă are o poveste incredibilă. Cosmin Lambru are o proteză la mâna stangă după un accident suferit în copilărie. Potrivit sport.ro, Cosmin a fost victima unui accident rutier cand avea 7 ani. De atunci poarta o proteza la mana stanga. Asta nu l-a impiedicat sa fie golgheter la juniorii Petrolului. "A fost ceva groaznic! Un tir s-a dezechilibrat si mi-a zdrobit mana. Am o proteza la mana, cu ajutorul ei pot sa bat out, pot sa imi asez mingea la corner", spunea Cosmin Lambru pentur sursa citată.

FOTO Document Anunțul lichidatorului privind vânzarea celor trei jucători ai fostului Petrolul

 

 

jucatori petrolul