abonamentepetrolul

Tot ceea ce a depins de noua echipă a Petrolului pentru vânzarea de abonamente a fost făcut. Parteneriatul cu Eventim este gata, punctele de vânzare ale abonamentelor îi așteaptă pe fani, prețurile se știu, dar, cu toate astea, Petrolul nu a pus în vânzare abonamentele, deși toată lumea întreabă de ele!

Petrolul are nevoie de acordul municipalității pentru folosirea stadionului Ilie Oană. ”Dacă aveam această decizie, puteam, deja, să punem în vânzare abonamentele! Trebuie să așteptăm decizia în acest sens, de folosirea a stadionului. Noi am propus două variante: ori de închiriere, la un tarif care să țină cont de posibilitățile noastre actuale, ori      să oferim un procent din vânzarea de bilete și abonamente!”, ne-a declarat Cristi Vlad, președintele Petrolului.

Ilie Oană: un stadion de 18 milioane de euro, adversari comunali!

CSM  a trimis, deja, către primărie, două variante de proiect de hotărâre, în acest sens, dar pentru ca parteneriatul dintre CSM și Petrolul să se perfecteze este nevoie ca el să fie aprobat în viitoarea ședință de Consiliu Local!

Până atunci, oficialii, dar și fanii Petrolului pot doar să aștepte!