cosmin ghimes nationala 650x256

La Craiova, echipa naţională de volei masculin a României a început pregătirile pentru calificările la ediţia cu numărul 30 a Campionatului European, programată în 2017, în Polonia. Selecţionerul Dănuţ Pascu a convocat un lot de 21 de jucători, printre care şi „căpitanul” echipei Tricolorul LMV Ploieşti, Cosmin Ghimeş.

În vârstă de 36 de ani, Cosmin Ghimeş, originar din Constanţa, evoluează pe postul de coordonator şi se află de doi ani la Tricolorul LMV. Acesta a mai evoluat pentru echipa naţională şi în urmă cu şapte-opt ani.

În calificările Campionatului European de anul viitor, echipa României va evolua din turul al doilea preliminar, fiind repartizată în grupa F, alături de Cehia, Macedonia şi Estonia.

În această fază a preliminariilor se vor disputa două turnee, între 15 şi 17 septembrie, găzduit de România, la Craiova, şi între 23 şi 25 septembrie, organizat în Cehia, la Jablonec.

Prima clasată din grupă va obţine calificarea directă la turneul final din Polonia, în vreme ce a doua clasată va mai juca un meci de baraj cu una dintre formaţiile de pe locul secund din celelalte cinci grupe preliminare din această fază.

În celelalte grupe au fost repartizate următoarele echipe:

Grupa A – Germania, Muntenegru, Spania, Elveţia

Grupa B – Suedia, Portugalia, Finlanda, Danemarca

Grupa C – Republica Moldova, Ucraina, Grecia, Belgia

Grupa D – Slovacia, Croaţia, Israel, Letonia

Grupa E – Austria, Turcia, Belarus, Olanda

Echipa României se află într-un cantonament centralizat la Craiova, unde se va antrena până la momentul participării în preliminariile Campionatului European. În această perioadă sunt programate şi câteva meciuri de verificare, deocamdată fiind stabilite jocuri cu reprezentativa Republicii Moldova, între 3 şi 5 septembrie.
sursa: tricolorullmvploiesti.ro