apel 112 iordanescu

Potrivit mediafax.ro, Un bărbat a sunat luni dimineaţa la 112 pentru a anunţa că intenţionează să îl împuşte pe Anghel Iordănescu şi pe un alt general din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, autorul apelului fiind identificat şi audiat de anchetatori, anunţă Poliţia Capitalei.

Bărbatul care a sunat luni dimineaţa la 112 pentru a anunţa că intenţionează să îl împuşte pe Anghel Iordănescu şi pe un alt general din cadrul Ministerului Apărării Naţionale a fost amendat cu 500 de lei, anunţă Poliţia Capitalei.

După audieri, poliţiştii de la Secţia 2 din Capitală l-au amendat pe autorul apelului cu 500 de lei pentru încălcarea legii privind organizarea şi funcţionarea Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă.

"În jurul orei 09.40, un bărbat a făcut apel prin serviciul 112 şi a afirmat că intenţionează să îl împuşte pe generalul Anghel Iordănescu, precum şi pe un alt general din cadrul Ministerului Apărării Naţionale. Bărbatul a fost identificat, depistat şi condus la audieri, urmând să fie aplicate măsurile impuse de lege", anunţă Poliţia Capitalei printr-un comunicat de presă.

Ulterior bărbatul a fost amendat cu suma de 500 de lei.