petrolul ploiesti chiajna

Petrolul a încheiat cu un eşec seria meciurilor disputate pe teren propriu în acest sezon, 0-1 cu Concordia Chiajna. Ilfovenii şi-au asigurat locul de Liga I.

În lotul Petrolului au existat mai multe absențe, iar portarul Iustin Popescu și-a făcut debutul oficial în tricoul „galben-albaştrilor”. La fel și Roberto Alecsandru, care a fost la primul său meci ca titular pentru Petrolul.  Petroliştii n-au reuşit un rezultat pozitiv, dezamăgiți probabil de retrogradare.

„O primă greşeală de arbitraj a putut fi invocată chiar la faza unicului gol al întâlnirii, atunci când, după un corner al oaspeţilor de pe partea dreaptă, Tincu l-a scos clar de pe traiectoria centrării pe Iustin Popescu, iar Obide (16) a avut şansa să trimită, cu capul, în poarta goală. Avram n-a fluierat nimic, dar a făcut-o ceva mai târziu, în minutul 35, la semnalizarea asistentului Grigoriu, răpindu-i lui Roberto Alecsandru, pentru o presupusă poziţie de ofsaid, bucuria primului gol în Liga I, reluările demonstrând că fundaşul „lupilor” se afla mai degrabă pe linie cu ultimul apărător al oaspeţilor decât în afara jocului”, potrivit FC Petrolul (FOTO: FC Petrolul).