donatie petrolul

Fotbaliştii Petrolului Ploieşti au decis destinaţia banilor ce le-au fost oferiţi de către suporteri, ca urmare a campaniei derulate de către fani.

Impresionaţi de povestea de viaţă a copilului Alexandru Lețcan (7 ani), cel pe care l-au avut în mijlocul lor în urmă cu câteva săptămâni, cu ocazia filmării emisiunii de televiziune “Star Salvator – Schimbă o viaţă”, jucătorii şi staff-ul tehnic au luat hotărârea ca întreaga sumă să fie direcţionată către familia Lețcan.

„Alexandru şi tatăl său, Marian, au fost prezenţi, în această dimineaţă, în vestiarul „lupilor”, iar, după antrenament, au mers împreună cu Alberto Cobrea la bancă, banii fiindu-le viraţi într-un cont personal. „Am decis, în vestiar, să donăm aceşti bani unor persoane care au mult mai multă nevoie de ei decât noi. Le mulţumim foarte mult suporterilor pentru gestul făcut, au demonstrat că sunt alături de noi şi sper să înţeleagă gestul nostru”, a explicat „căpitanul” petroliştilor, Alberto Cobrea”, se precizează pe site-ul FC Petrolul. (foto: FC Petrolul).