petrolul timisoara

Cu șanse mici de salvare de la retrogradare, Petrolul încă mai speră într-o minune.

La această oră, Petrolul se află la 10 puncte de primul loc neretrogradabil și la șapte puncte de locul de baraj. În cele patru etape care au rămas până la sfârșitul play-out-ului, Petrolul trebuie să învingă în toate meciurile. Chiar și așa, depinde de jocul rezultatelor celorlalte echipe.

„Întâlnim, luni, Timişoara, o echipă care, şi ea, îşi joacă, probabil, ultima şansă de a rămâne în Liga I. Cu Poli am obţinut prima noastră victorie din acest play-out, sper să facem un meci bun şi acum, să luăm cele trei puncte şi să încercăm, astfel, să ne agăţăm, încă o dată, de ceea ce înseamnă ultima noastră speranţă de a rămâne în Liga I”, a prefaţat Ionel Gane duelul de luni seară. „Timişoara vine după un 2-2 cu Craiova, nu a câştigat de câteva etape, dar are jucători cu experienţă, care pot face oricând diferenţa. Trebuie să fim atenţi, să fim concentraţi, aşa cum am făcut-o în meciul cu CFR, şi trebuie neapărat să câştigăm acest joc”, a adugat tehnicianul „galben-albaştrilor”, cel care este de părere că lupta pentru evitarea retrogradării se va da până în ultima etapă. „Regretul nostru, pe acest final de campionat, este acela că depindem de rezultatele celorlalte echipe. Sigur că ne facem calcule, ne gândim şi la ce fac contracandidatele noastre, dar nu mai sunt multe etape şi chiar nu mai avem voie să facem paşi greşiţi. Ne-am luptat etapă de etapă şi nu suntem scoşi din calculele retrogradării, încă mai avem o mică speranţă şi ne agăţim de ea”, a spus Gane.

Meciul cu Poli Timișoara se va disputa luni, de la ora 18.00, pe stadionul Ilie Oană. (Foto: FC Petrolul Ploiești)