volei

Aseară, la Complexul Sportiv „Tel George Junior”, Tricolorul LMV Ploiești și CSM București s-au întâlnit în cadrul celui de-al treilea meci din „finala” pentru locul al cincilea din Divizia A1 la volei masculin, într-o serie care se joacă după sistemul „cel mai bun din cinci partide”. După primele jocuri, disputate pe terenul echipei din Capitală, scorul era egal, 1-1, ambele partide fiind încheiate în tiebreak.

Echilibrul între cele două formații a continuat și la Ploiești. Antrenorii Marian Anton și Mădălin Marinescu au început în formula Cosmin Ghimeș (căpitan), Cristian Imhoff, Tudorel Farcaș, Tomi Rumpunen, Vladan Aleksic, Gjoko Josifov – Alexandru Călin (libero), după care au mai intrat Florin Voinea, Eugen Teotoc, Andrei Grigoraș.

De partea cealaltă, antrenorii Iulian Pîslaru și Marian Rădulescu i-au introdus în joc mai întâi pe Denis Sințov, Robert Vologa, Mark Dusharme, Grigory Sukochev, Teodor Milotin (căpitan), Gabriel Bontea – Frederico Teixeira (libero), evoluând, apoi, și Milos Gavrilovic (libero) și Cătălin Miron.

În primul set, Tricolorul LMV a avut inițiativa în mare parte a setului, distanțându-se din start la două puncte, scor 3:1, respectiv 5:3. Josifov și Aleksic, pe serviciile lui Imhoff, au menținut avantajul, până la 9:7, când CSM București a reușit să revină, preluând conducerea, după trei puncte la rând.

Imhoff și Aleksic au readus gazdele în frunte, după care echipele au alternat la conducere. Tricolorul LMV a rupt tiparul, Ghimeș ducând scorul la 18:16. Dar, oaspeții au reușit să revină și de data aceasta, iar de la 19:17 au ajuns la conducere printr-o nouă serie de trei puncte consecutive.

Imhoff, Aleksic și Rumpunen au punctat, apoi, pentru ploieșteni, întorcând scorul și aducând pe Tricolorul LMV la două mingi de set, scor 24:22. Însă, serviciile lui Miron au fost letale, iar CSM București a încheiat actul cu patru puncte consecutive, scor 26:24.

Tricolorul LMV a început perfect setul secund, Farcaș, Aleksic (inclusiv un blocaj), Imhoff ducând scorul la 4:0. Chiar dacă Farcaș a mai găsit soluții să pună pe picior greșit apărarea oaspeților, bucureștenii au revenit în joc, preluând conducerea la primul time-out tehnic, scor 8:7. Din acel moment, ploieștenii s-au dezlănțuit, iar prin punctele reușite de Josifov, Farcaș și Imhoff, în urma unui parțial de 6:1, au dus scorul la 13:9.

Apoi, Tricolorul LMV și-a continuat desprinderea, mai întâi la 17:13, după care la 20:15. Însă, de la 21:16, CSM București a reușit un parțial de 4:0, revenind în joc. Gazdele și-au păstrat calmul, iar Josifov, Aleksic și Imhoff (cu un blocaj extraordinar la final) au adus victoria ploieștenilor în setul secund, cu scorul de 25:22.

În setul al treilea, Tricolorul LMV a început mai bine, prin patru puncte consecutive, pe serviciile lui Aleksic, ducând scorul la 5:2. Situația s-a schimbat și de data aceasta, bucureștenii revenind printr-o proprie serie de patru puncte la rând, scor 7:6. Imhoff, Farcaș și Aleksic au punctat pentru ploieșteni, apoi, pentru a se menține aproape de oaspeți, care la cel de-al doilea time-out tehnic aveau două puncte avans, scor 16:14.
Citește mai departe pe tricolorullmvploiesti.ro