csm ploiesti handbal feminin
Campioana CSM Bucureşti s-a dovedit o nucă prea tare pentru fetele noastre, în această seară, chiar dacă elevele lui Kim Rasmussen au trecut prin ceva emoţii în confruntarea din Sala Sporturilor Olimpia.

Circa 15 minute de handbal bun oferit de Tivadar, Dmitrovic şi colegele lor, în partea secundă a primei reprize, le-au dat speranţe celor circa 1.000 de iubitori ai handbalului prezenţi în „Olimpia”, dar diferenţa dintre cele două loturi avea să se vadă, până la urmă, şi pe tabela de marcaj, oaspetele impunându-se, la final, cu un liniştitor 34-28, după ce au fost conduse la pauză cu 16-15.

Fără Tudor, Bozovic şi Dinu, jucătoare de bază în special în faza defensivă, CSM Ploieşti nu a putut face faţă puternicei echipe bucureştene, reuşind să ofere o replică bună atâta timp cât Tatalovic a prins câteva mingi, iar Dmitrovic a fost de neoprit la celălalt semicerc. Aşa a fost posibilă revenirea fetelor noastre după debutul bun al vizitatoarelor, care au condus în primul sfert de oră la 2-3 goluri, lăsând impresia că sunt permanent în control. După 4-7, 5-8 sau 8-11, probabil că puţini anticipau revenirea elevelor lui Neven Hrupec, care mai întâi au egalat după o serie de trei goluri consecutive (Dmitrovic, Sheiko, Tivadar), apoi au reuşit să treacă în faţă şi să conducă, pe rând cu 14-13, 15-14 şi, la pauză, cu 16-15.

Cu siguranţă, n-a fost linişte în vestiarul oaspetelor în cele 10 minute de pauză, pentru că, imediat după reluare, campioanele au ridicat nivelul de joc şi, cu Brădeanu şi Rodrigues în prim-plan, au reuşit să întoarcă soarta partidei. De la 17-16 s-a făcut 17-20, apoi Neven Hrupec a cerut time-out la 20-24, dar prospeţimea unei echipe care a rulat permanent 13 jucătoare de mare valoare s-a făcut simţită în ultimele 20 de minute. CSM Bucureşti şi-a asigurat un avantaj permanent de 5-6 goluri şi s-a impus, până la urmă, cu 34-28, apropiindu-se cu paşi mari de un nou titlu de campioană a României.

Fetele noastre au meritul de a se fi ridicat la nivelul adversarelor timp de mai bine de o repriză, impresia fiind că, în cazul în care staff-ul nostru se putea baza şi pe jucătoarele accidentate, campioanele puteau avea parte de mari emoţii în confruntarea din această seară. Pentru CSM Ploieşti urmează, miercuri, meciul cu cealaltă forţă a handbalului feminin românesc, HCM Baia Mare, precedat de aproape o zi petrecută pe drum, în autocar.
sursa: csmploiesti.ro

 

Social
  • Miercuri, 28 Iunie 2017
  • De Observatorul Prahovean

Icoana Maicii Domnului cu trei mâini, la Ploiești

La Biserica Eroilor Tineri Înălţarea Domnului din Ploiești începe astăzi pelerinajul anual la icoana Maicii Domnului Trihirusa (cu trei mâini ) de la Mănăstirea Neamț. Pentru credincioșii care vor...