petrolul cfr clujObligată să câştige pe terenul CFR-ului pentru a rămâne ancorată în lupta pentru salvarea de la retrogradare, Petrolul a bifat, în cele din urmă, prima partidă fără înfrângere din acest an.

La debutul său pe banca ploieştenilor, Jerry Gane a schimbat, aşa cum anunţa, sistemul de joc, propunând o formulă ceva mai ofensivă, iar “lupii” au început curajos meciul, încercând, din start, să ameninţe poarta apărată de Traian Marc. A lipsit, din păcate, precizia ultimei pase la câteva acţiuni promiţătoare, într-o primă repriză în care petroliştii au căutat să imprime ritmul jocului, au “desenat” frumos, dar fără efect pe tabela de marcaj.

În replica, ardelenii au dat dovadă de ceva mai mult pragmatism şi nu le-a lipsit mult să deschidă scorul, la şutul lui Nouvier (15), ce a trecut puţin peste transversală, la degajarea lui Stana (39), aflat aproape de autogol, dar, mai ales, la reluarea din 2 metri a lui Cristian Lopez (40), atunci când Cobrea a salvat cu o paradă incredibilă.

“Lupii” au deschis partea a doua cu o ocazie importantă, atunci când Marc (47) a intervenit acrobatic la o centrare venită de pe stânga şi a salvat din faţa lui Zoubir, dar continuarea le-a aparţinut amfitrionilor, presiunea pusă de CFR începând să se simtă tot mai accentuat. Goian (52) a reluat cu capul, din apropiere, dar Cobrea a reuşit să reţină, apoi voleul lui Dani Coelho (56) a ocolit de puţin ţinta, iar Bud (57, 66 şi 67) s-a întrecut în ratări, irosind trei ocazii uriaşe. Pe final, Cobrea a mai salvat o dată, la lovitura liberă bătută, sub transversală, de către Camora (85), şi, în cele din urmă, petroliştii au rezistat până la capăt iureşului ofensiv al gazdelor, obţinând, astfel, primul punct din 2016.

Marţea viitoare, de la ora 20.30, Petrolul va juca la Timişoara, în cadrul etapei a patra a fazei play-out.
sursa: fcpetrolul.ro