CSU Craiova a cîștigat categoric meciul cu Petrolul, 2-0.

 

Disputat pe stadionul Extensiv, pe un gazon impracticabil, CSU Craiova a controlat meciul cu Petrolul și a obținut cele trei puncte.

Oltenii au început bine meciul și în minutul 18 au deschis scorul prin Vătăjelu. Acesta a executat un penalty, dictat după un henț, dar portarul Cobrea a apărat. Mingea a revenit la fundașul craiovenilor, care a marcat în poarta goală și a stabilit scorul pauzei.

A doua repriză a început prost pentru CSU, care a rămas în 10, după eliminarea lui Madson. Chiar dacă erau în inferioritate numerică, tot oltenii au jucat mai bine și au dominat.

Andrei Ivan a scăpat pe contraatact, dar șutul său a fost blocat de Cobrea, iar mingea a sărit la Nuno Rocha, care a marcat din foarfecă.

Pînă la final, Craiova a avut ocazii mari, dar nu a mai putut marca, iar Petrolul nu a avut forța de a marca. 

După acest meci, Craiova acumulează 30 de puncte, fiind la cinci puncte de locul 6, ocupat de ASA. Ploieștenii au opt doar puncte, sînt pe ultimul loc în Liga 1 și cu siguranță vor juca în play-out, acolo unde se vor lupta pentru salvarea de la retrogradare.
sursa: gsp.ro