petrolul antrenament

FC Petrolul Ploieşti şi-a reluat pregătirile sub comanda noului tehnician, Constantin Schumacher. „Galben-albaştrii” s-au reunit la stadionul „Ilie Oană”, efectuând un prim antrenament, cu o parte dedicată exerciţiilor specifice desfăşurate la sala de forţă, iar cea de-a doua constând în mai multe serii de alergări pe teren, a anunțat FC Petrolul. Fanii Petrolului nu au fost prea încântați de noul antrenor al echipei pe care l-au trimis la plimbare, la Rapid.

„Am început pregătirea primii şi îmi doresc ca Petrolul Ploieşti să fie şi prima echipă care se salvează de la retrogradare. Avem un obiectiv dificil, dar, împreună cu stafful tehnic, cu jucătorii care au venit, cu cei care urmează să sosească în perioada următoare şi cu conducerea clubului ne dorim să facem tot posibilul ca să-l atingem. Vreau să fim un grup unit în vestiar, pentru că aici Petrolul cred că a avut de suferit, iar lucrul acesta sper să se întâmple cât mai repede şi, astfel, şansele noastre să fie cât mai mari atunci când se va relua campionatul. Am mare dorinţă de performanţă, am făcut performanţă ca jucător şi îmi doresc să reuşesc şi ca antrenor”, a anunțat Constantin Schumacher.

La primul antrenament au fost prezenţi jucătorii Alberto Cobrea, Laurenţiu Marinescu, Alexandru Benga, Roberto Alecsandru, Dacian Varga, Alexandru Chiriţă, Alexandru Radu, Georgian Mareş, Cristian Pulhac, Dean Beţa, Constantin Mişelăricu, Sebastian Petre, Michelle Paolucci, Janko Pacar, Benoit Lesoimier, Fabrice Begorgi, Romain Inez şi Ludovic Guerriero, urmând ca, mâine, la vizita medicală, să participe şi ceilalţi componenţi ai lotului, care vor sosi la Ploieşti în cursul zilei de astăzi.

Prezent a fost și Daniel Capră, care a susținut că nimeni nu este interesat să dea bani la Petrolul. (foto: FC Petrolul)