Vara asta este despre tine - AFI Palace Ploiesti

schimbare-la-fata.jpg

În fiecare an, pe 6 august, creștinii sărbătoresc Schimbarea la față, sărbătoare care amintește de minunea petrecută pe muntele Tabor, unde Hristos și-a descoperit dumnezeirea. 

 

În această zi există obiceiul să se facă pomenire generală a celor trecuți la cele veșnice. În anumite zone, astăzi se duc la biserică struguri care se împart apoi credincioșilor. 

Conform obiceiului, astăzi nu trebuie să fie spălate rufe, în caz contrar existând superstiția că te vei umple de păduchi. 

 

Tot astăzi nu este bine să te cerți cu nimeni, pentru a ocoli necazurile. Se spune că, de Schimbarea la față, este interzis scăldatul.

Se spune că un pictor de icoane trebuie să picteze pentru prima dată Schimbarea la față, astfel încât picturile sale să strălucească.

Tot astăzi este dezlegare la pește, în plin postul Adormirii Maicii Domnului.

În Prahova, pe data de 6 august, are loc în fiecare an pomenirea soldaților căzuți în Primul Război Mondial. La Tabla Buții, din Cerașu, are loc slujba de pomenire și, tot aici, la cimitir, se depun coroane de flori.