Vara asta este despre tine - AFI Palace Ploiesti

canicula_2-465x390.jpg

În perioadele caniculare sau secetoase, consiliile județene sau locale din zonele cu risc crescut de incendiu și, după caz, administratorii instituțiilor din zonele menționate trebuie să elaboreze programe speciale de măsuri pentru prevenirea incendiilor specifice care să cuprindă:

 

Identificarea și nominalizarea sectoarelor de activitate în care crește riscul de incendiu în condițiile caracteristice temperaturilor atmosferice ridicate și a lipsei de precipitații;

Asigurarea și verificarea zilnică a instalațiilor de stingere și a rezervelor de substanțe stingătoare;

 

Asigurarea protejării, faţă de efectul direct al razelor solare a recipientelor, rezervoarelor şi a altor tipuri de ambalaje ce conţin lichide inflamabile sau gaze lichefiate sub presiune;

Verificarea utilajelor agricole folosite la recoltarea cerealelor păioase astfel încât să nu constituie surse de aprindere, și dotarea acestora cu mijloace de primă intervenție;

Restricţionarea efectuării, în anumite intervale din timpul zilei, a unor lucrări ce creează condiţii favorizante pentru producerea de incendii prin degajări de substanţe volatile sau supraîncălzirii excesive;

Intensificarea activităților cu scop preventiv în zonele de culturi agricole și în locuri cu vegetație forestieră, mai ales cele frecventate pentru agrement;

Este interzisă utilizarea focului deschis în locuri cu pericol de incendiu, în zonele afectate de uscăciune avansată, precum și pe timp de vânt;

Prepararea hranei prin utilizarea focului deschis în incintele unităților, în zonele de agrement și în gospodăriile populației se face numai în locuri special amenajate, în condiții și la distanțe care să nu permită propagarea focului la construcții, depozite, culturi agricole, păduri, plantații sau alte vecinătăți;

Utilizarea focului deschis nu se admite la distanțe mai mici de 40 m față de locurile cu pericol de explozie: gaze și lichide combustibile, vapori inflamabili, explozivi, respectiv 10 m față de materiale sau substanțe combustibile: lemn, hârtie, ulei, fără a fi supravegheat și asigurat prin măsuri corespunzătoare;

Prevenirea jocului copiilor cu focul în condiții și în locuri în care se pot produce incendii, aceasta constituind o obligație a persoanelor care răspund, potrivit legii, de creșterea, educarea și îngrijirea copiilor.

Prevenirea incendiilor de vegetaţie şi de mirişti

            În condiţiile în care se obţin aprobările cerute de legislaţia în vigoare, arderea miriştii se face cu respectarea următoarelor măsuri:

  • Condiţii meteorologice fără vânt;
  • Parcelarea miriştii în suprafeţe de maxim 10 ha, prin fâşii arate;
  • Izolarea zonei de ardere faţă de căile de comunicaţie, construcţii, culturi agricole vecine, instalaţii, fond forestier, prin executarea de fâşii arate;
  • Desfăşurarea arderii numai pe timp de zi;
  • Asigurarea până la finalizarea arderii a personalului de supraveghere şi stingere a eventualelor incendii;
  • Asigurarea pentru suprafeţe de ardere mai mici de 5 ha a suprafeţelor şi mijloacelor de stingere necesare;
  • Asigurarea, în cazul suprafeţelor de ardere mai mari de 5 ha, a unui plug, a unei cisterne cu apă, a mijloacelor de tractare şi a personalului de deservire.

                                   

Recomandări privind protecția populației pe timpul caniculei

  • Deplasările sunt recomandate în primele ore ale dimineţii sau seara, pe cât posibil prin zone umbrite, alternând deplasarea cu repausul, în spaţii dotate cu aer condiţionat;
  • Evitaţi aglomeraţiile, expunerea la soare, efortul fizic intens între orele 11:00-18:00;
  • Purtaţi haine lejere, subţiri, deschise la culoare, pălării şi ochelari de soare;
  • Beţi 1,5-2 litri de lichide pe zi, nu prea reci, apă, sucuri naturale din fructe şi ceaiuri călduţe;
  • Mâncaţi fructe şi legume sau iaurt, mâncaţi echilibrat şi variat insistând pe produsele cu valoare calorică mică;
  • Evitaţi băuturile ce conţin cofeină sau zahăr în cantitate mare;
  • Evitaţi alimentele cu conţinut sporit de grăsimi, în special de origine animală;
  • Nu consumaţi alcool – vă deshidratează şi vă transformă într-o potenţială victimă a caniculei;
  • Menţineţi legătura cu persoanele în vârstă, interesați-vă de starea de sănătate a acestora şi oferiți-le asistenţă ori de câte ori au nevoie;
  • Nu lăsaţi copiii/animalele de companie singuri/singure în autoturisme;
  • Cereţi sfatul medicului de familie la cel mai mic semn de suferinţă, manifestat de dumneavoastră sau copilul dumneavoastră;
  • Creaţi un ambient care să nu suprasolicite capacitatea de adaptare a organismului;
  • Persoanele care suferă de diferite afecţiuni îşi vor continua tratamentul, conform indicaţiilor medicului. Este foarte util ca  în perioada caniculară să se consulte medicul curant, în vederea adaptării schemei terapeutice la condiţiile existente;
  • Pentru ameliorarea condiţiilor la locul de muncă se va reduce intensitatea şi ritul activităţilor fizice, se va alterna eforul dinamic cu cel static şi alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus, în locuri umbrite ori ventilate corespunzător.