Vara asta este despre tine - AFI Palace Ploiesti

canicula.jpg

Meteorologii au anunțat că temperatura va crește mâine la peste 31 de grade Celsius, însă în zonele de deal și de munte revin aversele de ploaie.

Potrivit ANM, în următoarele două săptămâni vremea va fi frumoasă cu temperaturi de peste 31 de grade Celsius. Mercurul în termometre va urca până la 35 de grade mâine.

Media valorilor termice diurne va fi, în general, în creștere până la 31 de grade Celsius. „În zilele care vor urma aceasta se va menține relativ constată, la 30...31 de grade”, a anunțat ANM, care a precizat că „după data de 9 iulie vor fi averse pe arii extinse”.

Averse se vor înregistra în special în zonele de deal și de munte, unde instabilitatea atmosferică va fi accentuată în special începând de mâine. Averse de ploaie sunt anunțate și duminică, 9 iulie, pe arii extinse