Vara asta este despre tine - AFI Palace Ploiesti

fantana-galeriile comerciale.jpg

Ploieștenii care traversează parcul de la Galeriile Comerciale, zonă centrală a orașului, au parte de imaginea dezolantă a fântânii arteziene nefuncționale și plină de mizerie. „Este un focar de infecție”, spun oamenii care locuiesc la blocurile din zonă.

La orele prânzului, fântâna din zona Galeriilor Comerciale era nefuncțională și plină de gunoaie, asta în ciuda faptului că parcul este mai tot timpul aglomerat.

„Eu de astăzi renunț să mai vin aici cu băiatul. Fântâna este plină de gunoaie, grație gradului de cultură al unora, dar arată și dezolant. Deja se poate observa mătasea broaștei, iar dacă nu se va face nimic în curând vom avea și broaște aici”, era de părere o tânără mămică precizând că din punctul ei de vedere fântâna reprezintă un pericol public la ora actuală.

În 2009, municipalitatea ploieșteană a alocat 1,2 milioane de lei pentru reabilitarea fântânilor din Ploiești, invocând la acea dată atât necesitatea finanțării unor astfel de lucrări din punct de vedere urbanistic, dar și pentru mediul înconjurător. 

 

La începutul lunii aprilie, SGU anunța că în programul de activitatea zilnică se numără și monitorizarea fântânilor arteziene din municipiu, însă se pare că pe teren lucrurile se văd altfel. 

Primăria Ploiești a prevăzut în buget, în aprilie 2017, alocarea a 80.000 de lei pentru amenajarea parcului din zona Galeriilor Comerciale, însă, momentan lucrările nu au demarat.

Directorul SGU Ploiești, Donald Constantin, are o explicație pentru faptul că la orele amiezii fântâna era nefuncțională, dar și pentru faptul că nu era curată.

 

„La reclamația unei asociații de proprietari din zonă, care s-a plâns de zgomotul produs de fântâna, aceasta este oprită zilnic, între orele 14.00 - 17.00. Noi curățăm zilnic fântâna de PET-uri și gunoaie, iar la două săptămâni are loc o curățenie generală. Mâine (nr. vineri, 6 iulie 2017) are loc această curățare, programul de curățare fiind stabilit în comun cu RASP pentru toate fântânile din oraș. Principala problemă este că apa nu circulă permanent, iar la peste 40 de grade Celsius, cât au fost săptămâna trecută, se formează mătasea broaștei”, a declarat Donald Constantin, directorul SGU Ploiești.

fantana-galeriile comerciale.jpg